Biserica Neagră este cel mai reprezentativ monument istoric din Brașov, cea mai mare biserică gotică din Transilvania și cel mai mare edificiu religios de la Viena până la Istanbul. Mai mult decât atât, în interiorul bisericii se află una dintre cele mai mari orgi din Europa, și, de asemenea, cea mai mare colecție de covoare vechi din Asia Mică.
În centrul orașului fortificat, biserica Sfânta Maria, cunoscută astăzi sub numele de Biserica Neagră după incendiul din 1689, a fost reconstruită în 1383 din inițiativa rectorului Thomas Sander. Astfel, a devenit cel mai important edificiu gotic din Europa de Sud-Est. În Evul Mediu biserica a fost înconjurată de mai multe edificii, dintre care cele mai multe au dispărut, cu excepția casei parohiale, atestata documentar în anul 1379, dar, de fapt, mult mai veche și vestigiilor capelei Sfinta Ecaterina (1388).
În cursul planificării evoluției orașului Brașov, cea mai veche zonă rezidențială construită este considerat a fi partea de nord a actualei clădiri a Casei Sfatului și zona adiacentă a străzii târgul Cailor. Prima mențiune documentară a unei case de piatră în Brașov datează din 1360 și se referă vestigiile medievale ale clădirilor care delimitau piața bisericii la acel moment.
Cele mai vechi picturi murale care decorează bisericile din Brașov datează din ultimele decenii ale secolului al 14-lea. Fragmente ale acestora au fost conservate în partea de nord a corului Bisericii Negre și în partea de sud a capelei Bisericii Sf. Bartolomeu, unde pot fi încă identificate figuri de profeți și scene din viața Sf. Nicolae. Primele informații despre pictori activi din oraș au apărut imediat după mijlocul secolului 15, în 1454. Chiar dacă extrem de degradate, unele imagini datând din acea perioadă s-au păstrat până în zilele noastre.
Ulterior, după aproape 200 de ani, un incendiu parțial a distrus Biserica Neagra în 1689, iar fumul a înnegrit pereții, și, pentru o perioadă lungă de timp, fațada nu a putut fi renovată. Restaurarea a durat aproximativ 100 de ani, dar locasul de cult a fost denumit Biserica Neagră, din cauza zidurilor sale afumate de culoare neagră.
Dorim să vă fim alături și vă punem la dispoziție atât cele mai confortabile si primitoare camere, cât și serviciile noastre de transfers cu șoferi profesioniști, pentru ca șederea dumneavoastră în Brașov să fie una memorabilă.
Complexul Ambient vă dorește o minivacanță minunată!